ARGOUL ROMÂNESC CONTEMPORAN

    ARGOUL ROMÂNESC CONTEMPORAN

De-a lungul timpului, lingvişti renumiţi au încercat să ofere o serie de definiţii în ceea ce priveşte limbajul. Domnul Eugen Coşeriu oferă următoarea definiţie limbajului: ” Se numeşte „limbaj" orice sistem de semne simbolice folosite pentru intercomunicarea socială, adică orice sistem de semen care serveşte pentru a exprima şi comunica idei şi sentimente sau conţinuturi ale conştiinţei. Se poate con­cepe, prin urmare, o lingvistică foarte vastă, ca ştiinţă a oricărui limbaj posibil. Dar nu aceasta este lingvistica propriu-zisă: ea ar fi mai curând ştiinţa numită de Ferdinand de Saussure semiologie, adică ştiinţa generală a sem­nelor sau a tuturor limbajelor simbolice, din care lingvis­tica ar constitui numai o parte. Într-adevăr, lingvistica, în sens strict, se ocupă numai de studierea acelui limbaj în care „semnele" sînt cuvinte alcătuite din sunete, adică aparţin limbajului articulat”(Coşeriu,1999:15). Alţi savanţi, precum empiriştii, englezi susţin că : ” Limbajul este o facultate care se învaţă şi se exercită social.”

Limbajul folosit de tineri poartă denumirea de argou al lexicului românesc, unii termeni folosiţi sunt atestaţi în dicţionare, iar alţii nu. Argoul tinerilor nu utilizează de obicei termeni aparţinând altei limbi, ci doar reprezintă pentru ei un limbaj codificat, pe care adulţii nu-l înţeleg şi adolescenţii se simt foarte bine că pot vorbi fără a-i înţelege părinţii ori bunicii: „Avem propriul nostru limbaj. Şi chiar dacă părinţii îmi spun că atunci cînd vorbesc cu ei mai folosesc câte un cuvânt pe care nu îl înţeleg, mă bucur că noi, adolescenţii, avem propria noastră limbă"(Evenimentul,2008:online)

 Tinerii receptează într-un mod foarte rapid ceea ce este nou şi modern, de aceea ei preferă să utilizeze frecvent chiar şi neologisme.

Aşadar, susţin afirmaţia empiriştilor englezi, conform căreia limbajul este dobândit pe parcursul vieţii în anumite anturaje, sau chiar din reviste, ziare, Internet, reclame, emisiuni.

Pentru exemplificarea limbajului tinerilor, mă voi referi la mediul cel mai important în care se află adolescenţii în cea mai mare parte a zilei şi anume, anturajele. Fiecare adolescent are un anumit grup de prieteni, în mijlocul căruia se simte foarte bine şi învaţă cum să se comporte în societate; din interiorul grupului, se desprinde şi un limbaj specific fiecărui membru sau fiecărui grup.

Astfel, ni se întâmplă deseori fiecăruia dintre noi atunci când mergem pe stradă şi trecem pe lângă un grup de tineri, să auzim:”- Ce faci,bă?”,”- Bine, frate!Tu?” „- Păi merg să mă întâlnesc cu nevastă-mea.”, „- Bă, ce bună e femeia ta...!!”. În urma recepţionării acestui fragment al conversaţiei dintre doi băieţi, ne întrebăm pentru început oare ei sunt căsătoriţi la vârste aşa fragede? Nici pe departe. În zilele noastre nu mai e căsătoria „ la modă”  sau „ in fashion” cum zic tot unii tineri. Astăzi fetele şi băieţii nu mai au prieteni şi prietene, ci „femei” şi „bărbaţi”, respectiv „amanţi” şi „amante” sau „tovarăşi”. Se observă că tinerii au împrumutat termeni din cercul familiar, probabil pentru a ieşi din sfera copilăriei, a adolescenţei ori că s-au săturat să fie trataţi ca pe nişte copii, imitând termeni folosiţi de adulţi  sau gesturi de ale lor. Astfel, ei îşi întemeiază familii: au bărbaţi, femei, copii, cumnaţi, cumnate,socri, verişori, fraţi, surori, nepoţi. De aici, se justifică folosirea termenului „frate” în conversaţia celor doi adolescenţi. Nici fetele frumoase nu mai sunt doar pur şi simplu „frumoase” ci sunt „bune”, „pantere „ , „ belissima”. Nici la capitolul „băieţi” nu stăm rău: sunt şi ei „buni”, „macho” şi „gigolo”. Şi cum în dragoste indiferenţa nu este lipsită, auzim deseori într-o ceartă ce are loc între un băiat şi o fată, în loc de  „ Nu-mi pasă de tine!” sau „Îmi eşti indiferentă!” expresii precum „Mi se rupe de tine!Mi-am găsit pe alta!Pa!”.

Termenul „tovarăş” reprezintă un clişeu al limbii de lemn folosit în timpul comunismului. Atunci toţi oamenii erau „tovarăşi” cu ceilalţi. De ce în zilele noastre mai există acest clişeu printre tineri? Probabil, după cum spuneam mai sus, tinerii fiind foarte receptivi la ceea ce este nou, ei au auzit în şcoli sau la părinţi şi bunici despre cum se tratau oamenii între ei până la Revoluţia din anul 1989, şi au crezut de cuviinţă că pot folosi şi ei asemenea termeni; astfel, în loc de amici, toţi sunt „tovarăşi”!

Nu mai vorbim de faptul că trebuie să fii „cool” , „trendy”, „şmecher” ca să poţi fi acceptat în grupurile adolescenţilor. Dacă eşti „ varză”, „ naşpa” sau „nasol”, nici să nu te gândeşti că te vor accepta în mijlocul lor. De unde şi până unde „cool” sau „trendy”? Ambii termeni pentru ei au aceleaşi semnificaţii: să arăţi bine şi să fii în pas cu moda.

Termenul „varză”< lat. „viridia” ce însemna „verdeţuri”. În limba română, reprezintă o plantă legumicolă cu frunzele groase şi ondulate care se învelesc unele pe altele, formând o căpăţână compactă. Ediţia a 2-a a Dicţionarului Explicativ Român( DEX) ne oferă explicaţia expresiei      „ a fi varză”, după cum urmează: „expr.(fam) a (se) face( sau a ajunge, a fi etc) varză=( mai ales despre cărţi şi caiete) a (se) distruge, a (se) degrada, a (se) zdrenţui”(DEX,1998:1148). Dacă în dicţionar se recomandă expresia pentru cărţi şi caiete, adolescenţii au introdus-o în limbajul lor pentru a se referi la semenii lor. Pe aceeaşi linie se găsesc „naşpa” şi „nasol”, având aceeaşi semnificaţie.

Termenul „nasol”< ţig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”(DEX,1998:669), în limba română face referire la un om urât, ridicol.

Fiecare în „gaşcă” are momente când „se dă mare şi tare”, „ se dă rotund”, „se dă cocoş”. Dacă DEX-ul ne recomandă explicaţia expresiei „mare şi tare” adresată unui anumit individ, ca fiind puternic, influent, în limbajul tinerilor, înseamnă că individul respectiv este înfumurat, îşi dă importanţă sau se crede vreo vedetă din lumea mondenă, fiindu-le superior celorlalţi:” Ce, n-ai m-ai văzut vedete?”.

Pentru cei mai vulgari nu lipsesc multitudinile injurii din limbajul lor, care, uneori, devin semne de punctuaţie. Unii procedează aşa pentru că, probabil vor să pară mai interesanţi, iar alţii, pentru a fi în rând cu ceilalţi. De regretat  este faptul că, la un moment dat, limbajul vulgar devine o obişnuinţă şi atunci când se află într-o  situaţie unde li se impune să folosească un limbaj formal, aceşti tineri se vor abţine din ce în ce mai greu, şi îl vor folosi ca pe un reflex deja învăţat.

Când e vorba de ironie tinerii „fac mişto”, „fac băşcălie” sau „ caterincă”, voind să râdă de cineva, să păcălească ori să înşele pe alţii. Atunci când îşi exprimă admiraţia faţă de o anumită persoană sau un oarecare obiect, exclamă: „Beton!”, „Marfă!”, „Şmecher!”, „Super!”, „Bestial!”, „Bengos!”,  „Mortal!”, „Meserie!”.

Dacă ne clasăm puţin în sfera studenţilor, în special a acelora de la facultăţi cu pretenţii, de gen Litere, Istorie, Filosofie, de exemplu, putem avea surpriza că nu sunt conform aşteptărilor noastre. Aşadar, în perioada sesiunilor, după un semestru întreg de  „bairamuri” , „chefuri” şi baxuri de bere consumate, cu două zile înainte de examen, îi mustră conştiinţa că trebuie să obţină măcar notă de trecere. Astfel, auzi un student că afirmă: „ Tre’ să baxez gros în seara asta că mâine am examen.” E posibil ca acel „ a baxa” să provină probabil de la baxurile de bere consumate.

Tot în limbajul frecvent al tinerilor se află şi expresia „LOL”, ce provine din limba engleză „laughing out loud”, „ lot of  laughts” şi se traduce în limba română prin expresia ”râzând în hohote”. Astfel, dacă tinerilor li se pare ceva amuzant, imediat afirmă „LOL”. Este posibil ca acel „o”, folosit în expresii precum „out”, „of” să aibă la origine un emoticon, reprezentând gura larg deschisă a aceluia ce râde şi cei doi „LL”, ochii acelei persoane: L        L

Lingviştii susţin că părinţii sunt vinovaţi în ceea ce priveşte limbajul tinerilor, deoarece ei se autoizolează de copiii lor, uitând să mai comunice. Totodată, sistemul educativ este şi el vinovat, pentru că stilistica nu se mai regăseşte în programa şcolară.

În încheiere, trebuie să evidenţiem realitatea că existenţa unui argou al tinerilor nu poate fi pusă la îndoială, ci trebuie acceptată, căci oricât ar încerca şcoala, lingviştii, părinţii, acest fenomen nu poate fi anulat sau desfiinţat. Este posibil însă, ca printr-o educaţie de calitate să se creeze în rândul tinerilor capacitatea de a realiza limitele până la care se poate merge cu inovaţia limbajului sau să intervină autocontrolul în momentul în care se află într-un loc nefavorabil limbajului folosit de ei. Este recomandabil să aibă mereu în memorie sintagma : ,,Cuvântul e o haină care trebuie să-ţi vină bine, nu să te facă ridicol.”

Bibliografie

¨ Dicţionarul Explicativ Român (DEX), ediţia a 2-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

¨ Eugen Coşeriu, Introducere în lingvistică, Echinox, Cluj, 1999

¨ Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universităţii din Bucureşti, 2001

¨  http://www.evenimentul.ro/articol/când-betoanele-aleargă-după-pantere.html

PEDAGOGIE

            PEDAGOGIE       

 

Cuprins:

1. Analiza educației non-formale

2. Analiza manualului de Limbă și Literatură Română,            clasa a XI-a

3. Prezentarea cărții de pedagogie a domnului  Constantin Cucoș 

       2. Analiza manualului de Limbă și Literatură Română, clasa a XI-a

Manualul ce urmează a fi evaluat este de  Limba și Literatura Română pentru clasa a XI-a, coordonat de Mircea Martin, alături de Elisabeta Lăsconi Roșca, Carmen Ligia Rădulescu și Rodica Zane, Editura Art Grup Ecuatorial, București, 2006.

Conform grilei de evaluare a manualelor sugerată de domnul Constantin Cucoș, am observat că manualul acoperă toate componentele programei naționale, se integrează într-o serie coerentă, având continuitate tematică și structurală. Organizarea manualului apare evidentă chiar din cuprins. Mai mult decât atât, la începutul fiecărui capitol sunt anunțate încă odată subcapitolele cu temele principale pe care se axează.

Fiecare capitol conține texte orientative conform temei propuse, pe margini apar diverse citate ce completează datele despre autor, despre opera sa, despre curentul în care este încadrată opera respectivă, sau uneori chiar explicații lexicale, istorice, lingvistice sau explicații pentru toponime. Tot pe margini se găsesc câteva ilustrații ce corespund conținuturilor capitolelor în care apar;acestea sunt clare și precise și transmit informații interesante,dar totodată sunt sugestive și pot să trezească interesul elevilor. Toate sunt scrise cu fond roșu, accentuat sau neaccentuat, sau sunt incluse în chenare cu fundal roșu.

Teoria este structurată sub formă de schemă pentru  a putea fi reținută cu ușurință de către elevi, iar cuvintele mai importante sunt îngroșate pentru a ieși în evidență. Noțiunile sunt foarte bine prezentate și structurate, pe înțelesul fiecărui elev.

La finalul fiecărei teme tratate, sunt câteva exerciții aplicative, formulate clar și precis; aplicațiile nu sunt ordonate după gradul de dificultate, dar acest lucru nu înseamnă că nu există si unele cu un grad de dificultate mai înalt. Prin intermediul acestor aplicații elevii sunt solicitați să-și exprime propriile opinii, dezvoltându-și astfel gândirea critică, să realizeze anchete, investigări suplimentare.

În ceea ce privește secvențele de recapitulare, se găsesc la sfârșitul manualului patru teste cu referire doar la câteva teme. Din punctul meu de vedere, nu sunt suficiente pentru ca un elev să poată recapitula în timpul anului școlar tot ce învață nou într-un anumit capitol, ci doar sunt în cel mai rău caz ajutătoare la recapitularea finală. Ar trebui să existe la sfârșitul fiecărui capitol o serie de exerciții recapitulative, aproximativ două pagini, pentru ca un elev să-și poată astfel sintetiza ceea ce a învățat de-a lungul capitolului respectiv, deoarece, pentru a răspunde și rezolva exercițiile va mai parcurge încă odată paginile capitolului respectiv și-și va fixa mult mai bine în memorie ceea ce i-a oferit acel capitol.

Manualul nu conține activități interdisciplinare, nu este însoțit de ghid al profesorului sau planșe didactice. Doar profesorul, dacă este bine pregătit în ceea ce privește disciplina Pedagogie, va organiza el însuși  lecții practice cu elevii, ce ar putea consta în realizarea de

planșe sau colaje pe anumite teme, să aducă cd-uri cu filme românești regizate pe anumite opere, sau eventual imagini video menite să confere o memorare vizuală cât mai eficace elevilor.

3. Prezentarea cărții de pedagogie a domnului  Constantin Cucoș

Titlul cărții prezentate poartă numele de Pedagogie, având ca autor așa cum am precizat încă din  titlu, pe domnul Constantin Cucoș,ediție a II-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2002.

Tema centrală a cărții este amintită chiar din titlul acesteia și anume, noțiuni cu privire la disciplina pedagogie, volum ce se poate converti într-un instrument eficient pentru cel preocupat de autoperfecționare referitor la cei care deja profesează în domeniul didactic, iar pentru cei ce vor profesa, această lucrare le poate folosi drept îndreptar, îndrumător pentru a ști să se descurce atunci când sunt puși în fața unor situații-problemă.

Lucrarea se adresează profesorilor, institutorilor, învățătorilor, studenților-viitori profesori, dar în același timp și părinților, asistenților sociali etc.

Informațiile aduse în această lucrare și cel mai important, conștiința profesională a dascălului, sunt instrumentele necesare în vederea formării persoanei lor, dar totodată și mari persoane din elevii de care se ocupă.

Lucrarea este alcătuită din patru părți, fiecare cuprinzând un anumit număr de capitole, care, la rândul lor, sunt structurate pe mai multe teme și subteme. Bineînțeles, așa cum este de așteptat, autorul începe lucrarea sa printr-o introducere în pedagogie, prezentând definiții ala acesteia, metode de cercetare ale pedagogiei, formele, factorii și componentele educației etc. În partea a doua aflăm diverse aspecte despre teoria și metodologia curriculumului, mai precis despre felul cum trebuie să abordeze un profesor un plan de învățământ, să predea  conform programei școlare și, în final, cum să evalueze un manual școlar, în vederea alegerii aceluia mai potrivit pentru elevii săi. În partea a treia sunt informații cu privire la metodologia și tehnologia instruirii, forme de organizare ale acesteia, rolul educatorului în realizarea și desfășurarea activității instructiv-educative, relaționarea cadrelor didactice cu elevii. În fine, în partea a patra a lucrării sunt prezentate diferite aspecte cu privire la evaluarea și notarea elevilor, și anume,modele de evaluare, metode de evaluare și notare.

În cele ce urmează voi comenta două citate ce mi s-au părut mai relevante din această lucrare:

” Omul ființează și devine ceea ce este prin educație.”

Conform acestei afirmații, omul ajunge ce este datorită educației care o are. Bineînțeles după cum știm, educația are mai multe componente, fiecare completând-o pe cealaltă.

Dacă cineva nu are posibilitatea să dețină o educație intelectuală de exemplu, o completează cu educația morală sau cu cea religioasă, care de altfel, sunt cele mai importante după părerea mea, pentru a ști cum să depășim anumite praguri mai înalte sau mai joase în vederea parcurgerii drumului vieții noastre pământene.

Nu se va pricepe în anumite domenii, dar va reuși doar cu ajutorul acestor componente să devină om cu ”O” și să aibă cea mai mare reușită în viață,fiind înconjurat numai de priteni, veselie și bucurie. Aceștia nu vor ști ce este ura. Educația morală și creștină este dată de către părinți, bunici, rudele apropiate sau chiar de sine însuși, conform unor eșecuri sau bucurii din viața fiecăruia, și nu în ultimul rând, preoții contribuie și ei la educație, ei fiind adevărații mentori ai lumii noastre. Îmi permit să aduc spre exemplificare un caz pe care l-am citit într-o revistă:este vorba despre un tânăr în vârstă de 30 de ani, care a crescut de mic la casa de copii. Acolo a fost tratat cu duritate atât de conducătorii institutului, cât și de colegii săi mai mari. După chinuri deșarte, a reușit să iasă de acolo la vârsta de 19 ani, ”locuind” în gară și îndurând și aici o mulțime de chinuri. Fiind respins de mama sa, de tatăl său, care erau recăsătoriți fiecare,în urma divorțului, și respins și de sora sa care avea o stare materială bine realizată, s-a retras din nou în gară. De la vârsta de 19 ani, de la prima lui ședere în gară, scrie poezii. Întrebat fiind de reporterul revistei respective, a răspuns că nu urăște pe nimeni, nu-și blestemă viața, ci s-a împăcat cu gândul că așa a vrut Dumnezeu să fie viața lui. Prin urmare, după cum aminteam mai sus, educația morală și creștină venită din propriile eșecuri este cea mai importantă.

”Trebuie să dăm dovadă de înțelegere și maleabilitate.”

Într-adevăr în meseria de cadru didactic, acesta trebuie să fie înțelegător cu toți copiii, să-i perceapă pe fiecare în felul lor, nu făcând comparații între ei, deoarece nu e perfect.

Temele trebuie să corespundă cu timpul de lucru al elevilor la toate obiectele, adică nu trebuie să fie solicitați cu numeroase teme la diverse obiecte. Acestea ar trebui să conțină câteva exerciții aplicative pentru ca lecția să fie înțeleasă mai bine.

Un alt lucru foarte important este faptul că un cadru didactic trebuie să aibă multă răbdare, să nu se irite și să țipe la elevi. Contrar, îi va îndepărta pe elevi atât de el ca persoană, cât și de materia pe care o predă. Profesorul, și mai ales profesorul-diriginte, trebuie să fie un bun prieten pentru copii,uneori mamă sau tată, pentru că ei tot timpul au întrebări sau au un cuvânt  în plus de spus. Ne convine sau nu, trebuie să-i acceptăm pentru că și noi am fost ca ei iar acum ”Trebuie să dăm dovadă de înțelegere și maleabilitate.”

                             1. Analiza educației non-formale

”Educaţia non-formală se bazează pe „conştientizarea importanţei educaţiei, învăţării şi instruirii ce are loc în afara instituţiilor educaţionale recunoscute.” (M. Tight, 1996)

Educația non-formală, una dintre cele trei forme ale educației, conţine majoritatea influenţelor educative, cuprinzând activităţi extra-curriculare, opţionale sau facultative, oferind un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie,formală și informală.

Educația non-formală se realizează în instituții culturale(teatre,muzee, biblioteci,case de cultură etc.), organizații nonguvernamentale sau alte instituții care au ca misiune educația și cultura, în timp ce educația formală se realizează în instituţii de educaţie (şcoli, grădiniţe, licee, universităţi - instituţii a căror principală misiune este educaţia, iar ultima formă, educația informală, se realizează în mediul familial, mass - media, grupul de prieteni, oricare exercitând o influenţă educaţională neintenţionată sau neorganizată asupra unui individ.

Din punct de vedere a modalității de certificare, în cadrul educației formale certificatele sunt  recunoscute la nivel naţional, pe când în domeniul educației non-formale sunt acordate certificate de participare, certificate de absolvire a unei experiențe personale, a unui curs extrașcolar, și în fine, prin intermediul educației informale nu se obțin nici un fel de certificate. Însă delimitarea între aceste trei forme ale educaţiei este una teoretică, în practică ele funcţionând ca un complex ale cărui graniţe sunt dificil de trasat.

Relația dintre educația formală și educația non-formală este de complementaritate sub raportul conținutului, al formelor de organizare și de realizare. Educaţia non-formală deşi are un caracter mai puţin formal, în schimb, are un rezultat formativ.

Educația non-formală completează educația formală într-un cadru instituționalizat situat în afara sistemului de învățământ dar și în interiorul acestuia, activat prin "organisme școlare conexe" sau extrașcolare. Ea constituie astfel "o punte între cunoștințele asimilate la lecții și informațiile acumulate informal" ( Văideanu, George, 1988, pag. 232).

Obiectivele specifice educației non-formale sunt după cum urmează: proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate și educație permanentă - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic, civic, etc., organizarea facultativă, neformalizată cu profilare dependentă de opțiunile elevilor și ale comunităților școlare și locale, cu deschideri speciale spre experiment și inovație,  evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale.

Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în întâmpinarea diferitor interese, particular pentru fiecare persoană, fiind caracterizată prin: învăţare activă cu o abordare largă pe domenii preferenţiale, oferă oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene, învăţare individualizată centrată pe practică şi experimentare, flexibilă, democrată , centrată exclusiv pe cel care învaţă, dezvoltă competenţe funcţionale: capacităţi organizatorice, capacităţi de autogestiune, management-ul timpului, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii, capacitatea de a identifica şi de a rezolva probleme.

Spre exemplu, atunci când un copil foarte talentat la desen, muzică, sport,  participă la  diferite concursuri naționale sau internaționale, el va primi o serie de premii, dar nu iau locul diplomelor de absolvire a unei unități de învățământ sau a unui număr de clase. Un al doilea exemplu îl pot constitui deplasările cu grupul în excursii, tabere, la muzee, cinematografe, case de cultură, la diferite spectacole unde copiii relaționează unii cu alții, au prilejul de a ase cunoaște mult mai bine decât în sala de clasă unde stau zi de zi,dar totodată își pot îmbogăți cunoștințele acumulate la lecții etc.

În opinia mea, întotdeauna educația formală și informală trebuiesc întărite de forma    intermediară, educația non-formală, deoarece astfel orele de curs de la școală nu vor mai părea așa de monotone, cred eu, și se va da uitării pentru o clipă și  programului monoton de zi cu zi - școală,teme și învățare. Așadar, elevilor le va fi dezvoltată capacitatea intelectuală prin intermediul educației non-formale.