STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII

STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII

I Stilul beletristic

- functie poetica (expresiva, sugestiva) – subliniaza insusirile expresive ale limbii- se adreseaza, in primul rand, imaginatiei- prefera intelesurile secundare, indeseobi figurate- varietatea lexicala prin nuantare sinonimica si prin inovarea combinarii desensuri si de cuvinte- reactivarea vocabularului pasiv al limbii (arhaisme, regionalisme, cuvinteinvechite)- bogatia sinonimica- cultiva polisemia- limbaj conotativ, avand ca scop crearea imaginii artistice- caracter individual (originalitate); naturalete- unicitate si inovare a expresiei- isi propune atragerea lectorului in spatiul comunicarii (segestivitatea si verosimilui)

II Stilul tehnico-stiintific

- functie cognitiva (de cunoastere) ce asigura transmiterea de informatii stiintifice,tehnice si utilitare, pe baza unor rationamente logice, deductive, argumentate- se adreseaza ratiunii- evita sensurile figurate, apreciate drept o sursa de ambiguitate- proprietatea termenilor- exactitatea informatiilor- precizia formularilor- obiectivitatea formularilor- prezenta neologismelor- concentrare maxima a vocabularului

III Stilui juridic-administrativ 

- in texte de legi, in acte si documente oficiale - functia conativă si referențială, de stricta informare- precizia limbajului- utilizarea unor sintagme fixe de adresare si de formulare a continuturilor =sabloane(clisee)- stereotipii de limbaj- stil impersonal- exprimare clara, precisa, dar rigida si neatractiva- tipuri de acte specifice: cerere, proces-verbal, decizie, caracterizare, adeverinta,adresa ,paragraf, certificate, ordonanta de urgenta, mandat , litigiu, etc.- concizie- articole, alineate.

IV Stilul publicistic

- in presa- combina caracteristici ale tuturor stilurilor- se adreseaza cititorilor cu un nivel mediu de studii, cunoastere.

               CALITĂȚILE GENERALE ȘI PARTICULARE ALE STILULUI

I. Definiția stilului: - reprezintă modalitatea proprie unui vorbitor/ scriitor de a întrebuința limba.

II. Trăsăturile stilului se împart în două categorii:

                                 A. Calități generale

                                 B. Calități particulare

A. Calități generale ale stilului:

a) Corectitudinea – implică respectarea regulilor gramaticale de ordin lexical, morfologic, sintactic, ortoepic, ortografic și de punctuație.

b) Claritatea – constă în exprimarea limpede și  logică, astfel încât receptorul să sesizeze fără dificultăți conținutul mesajului; cu alte cuvinte, în evitarea termenilor necunoscuți, vagi, contradictorii.

* abaterile de la această trăsătură le constituie echivocul, ambiguitatea, nonsensul, obscuritatea.

c) Proprietatea – se referă la alegerea cuvintelor și construcțiilor sintactice potrivite pentru exprimarea ideilor.

d) Precizia – presupune exprimarea directă a ideilor prin eliminarea cuvintelor inutile, evitarea lungimii exagerate a frazei, renunțarea la informațiile digresive/ocolitoare, utilizarea termenilor preciși, la obiect.

* opus preciziei este stilul difuz și prolix/ complicat/ greoi/ neclar.

e) Puritatea – constă în utilizarea cuvintelor, expresiilor, locuțiunilor admise de normele limbii literare, prin evitarea abuzului de neologisme, arhaisme sau regionalisme, greu de înțeles.

* una dintre abateri poate fi folosirea cuvintelor vulgare.

B. Calități particulare ale stilului:

a) Concizia – constă în exprimarea ideilor stricte, prin cât mai puține cuvinte pentru a se evita confuzia.

b) Simplitatea – presupune folosirea structurilor sintactice obișnuite, sobre, cu o largă circulație în limbă, dar fără a atinge un sens profund al cuvintelor.

c)  Naturalețea – este consecința exprimării firești, fără afectare.

* opus naturaleței este stilul afectat în mod voit, artificial, exagerat.

d) Finețea – este rezultatul unei exprimări subtile / pătrunzătoare a cuvintelor, al căror sens aluziv trebuie descifrat de cititor/ receptor.

e) Armonia – constă în folosirea cuvintelor așa încât să încânte auzul. E totuna cu eufonia

( evitarea sunetelor neplăcute, nemuzicale, a cacofoniilor).

f) Oralitatea: provine din folosirea adecvată a mijloacelor de expresie proprii limbii vorbite, adică a termenilor sau locuțiunilor expresive, a interjecțiilor, a proverbelor și zicalelor etc.

g) Demnitatea – constă în folosirea cuvintelor și a expresiilor admise de limba literară, prin evitarea unor forme necuviincioase, vulgare.