PSIHOLOGIE

“Care este deosebirea dintre caracter și temperament?”

Încă de la început, putem spune că pentru a putea face deosebirea între cele două trăsături ale personalității, și anume caracterul, respectiv temperamentul, putem afirma că fiecare persoană are un caracter  propriu și un temperament propriu, în funcție de viața socială sau psihică a fiecăreia.

Când vorbim despre deosebirea dintre caracter și temperament,putem face referire la diferența specifică dintre structurile procesuale, dintre notele lor caracteristice și diferențiale cu angajările lor esențiale în procesele stabile de reflectare. Putem de asemenea să luam în considerare locul pe care îl ocupă  condițiile interne și externe în structurarea și expresiile atât ale temperamentului, cât și  ale caracterului.

Un prim argument că temperamentul nu e totuna cu caracterul, este faptul că temperamentul fiecărei persoane este innăscut, pe când caracterul fiecărui individ este dobândit pe parcursul vieții sale. Temperamentul poate fi moștenit de la ambii părinți, în funcție de temperamentul fiecăruia, însă caracterul ni-l dobândim în funcție de împrejurările din viața noastră. Caracterul are un conținut socio-uman esențial și specific fiecărui individ, marcând totodată și tipul social al individului, pe când temperamentul are un conținut predominant psiho-funcțional, mai bine spus, bio-psihologic.

Al doilea argument este cel legat de relația dintre caracter și personalitate, respectiv temperament și personalitate. Se poate afirma că temperamentul influențează personalitatea prin intermediul operațiunilor psihice, pe când caracterul aparține laturii rațional-atitudinale a personalității, adică felul în care gândim și acționăm asupra unor lucruri, cu o anumită atitudine, ține de caracterul nostru.  Temperamentul face parte din viața noastră psihică, reprezentând o expresie a activității nervoase superioare. Factorii care contribuie la reprezentările noastre psihice sunt senzațiile, trăirile și durata lor, și emoțiile. Acestea sunt caracteristicile afective ce însoțesc temperamentul fiecărui individ. Parafrazându-l pe Hegel, un renumit psiholog, caracterul rămâne ceva care distinge pe oameni întotdeauna. În caracter se regăsesc voința și energia, cu ajutorul cărora omul iși urmărește și duce la îndeplinire anumite scopuri și interese în viață.

În concluzie, aduc câteva citate referitoare la caracter și temperament:

„Caracterul îi dă omului libertatea interioară.”(Titu Liviu Maiorescu)

„Suma principiilor viitoare de acțiune alcătuiește caracterul.”(Titu Liviu Maiorescu)

„Numești caracter un om frumos sufletește, care știi sigur, de pildă,că nu-și va călca cuvântul dat,ori nu va face nimic care să fie în afara previziunilor celei mai stricte etici.”(G. Călinescu)

„Numai suferința schimbă pe om. Toate celelalte experiențe și fenomene nu reușesc să modifice esențial  temperamentul cuiva sau să-i adâncească anumite dispoziții până la a-l transforma  integral.”(Emil Cioran)

În ce condiții repetarea unui material este eficientă pentru învățare?

Prin învățare se înțelege activitatea efectuată în scopul însușirii anumitor cunoștințe,al formării anumitor deprinderi, sau al dezvoltării capacității intelectuale. În mediul social, învățarea presupune dobândire de experiență și modificarea comportamentului social. Baza activității de învățare o constituie memoria, proces psihic de întipărire și stocarea  informației, de reactualizare și reproducerea acesteia în mod selectiv.

Alături de motivație, necesitatea cunoașterii efectelor învățării, memorarea logică, voința de a învăța, de a reține informațiile, este foarte importantă și repetarea cunoștințelor conservate în memorie,în vederea asigurării unei memorări ușoare și temeinice.

Așadar, degeaba avem motivație și dorința de a învăța dacă nu efectuăm și repetări ale materialelor pe care dorim să le reținem conform vechiului proverb: „ Repetiția e mama învățăturii.” Însă nu orice fel de repetare dă rezultate bune. Repetiția poate fi organizată diferit, în funcție de capacitatea intelectuală a individului, dar și în funcție de materialul pe care îl are de învățat.

Un prim exemplu de repetare îl putem aplica încă de la începutul lecturării, îmbinând-o cu încercări de reproducere a textului. Astfel, toată atenția este îndreptată doar către lectură, deoarece putem citi de câte ori dorim, dacă ne gândim în altă parte, degeaba pierdem timpul, fiindcă textul se poate să nu fie memorat suficient.

Dupa ce am terminat de memorat textul, putem de asemenea în funcție de cantitatea și dificultatea materialului, să aplicăm o repetiție globală sau pe fragmente.

Dacă textul este unul scurt și usor de înțeles, este recomandată repetarea globală. Însă, atunci când este vorba de un volum mai mare de informații și dificil de înțeles, cea mai eficientă este o repetare mixtă, ce constă în repetarea mai intâi pe fragmente, urmată de cea globală.

Este important și numărul repetițiilor. Nu trebuie exagerate deoarece pot conduce la saturație, eventual uitarea materialului. Între două repetiții succesive trebuie să se facă câte o pauză, recomandabil între 5 minute și 24 de ore, în funcție de cantitatea materialului.

Care sunt raporturile dintre memorie şi celelalte procese psihice( percepţie,  imaginaţie, gândire, atenţie)?

După cum ştim deja învăţarea presupune voinţă, motivaţie,afectivitate însă impune şi anumite condiţii interne, reprezentate de procese şi activităţi psihice, precum: memoria, gândirea, percepţia, imaginaţia şi nu în ultimul rând, atenţia.

Memoria este procesul psihic fundamental ce face posibilă fixarea, conservarea, recunoaşterea şi reproducerea celorlalte fenomene psihice subordonate ei. Gândirea reprezintă procesul psihosocial de reconstituire a ceea ce este unitar, de formare a conceptelor şi structurilor operaţionale, de înţelegere a realitătii şi adaptare prin rezolvare de probleme. Materialul necesar reprezentărilor memoriei şi gândirii este oferit cu ajutorul percepţiei,fie ea vizuală sau auditivă sau tactilă. Imaginaţia este procesul de construcţie a unor imagini sau idei noi, recombinând experienţele anterioare. Atenţia presupune orientarea şi concentrarea activităţii psihice cognitive asupra unor fenomene sau întâmplări. Aceste procese nu acţionează niciodată separate,ci sunt în strânsă legătură în viaţa de zi cu zi.

Aşadar, aduc spre exmplificare,cazul concret când un elev învaţă o lecţie la fizică pentru a doua zi la şcoală. Elevul se află în camera sa, cu caietul şi cartea în faţa sa şi încearcă să înveţe lecţia, procedând astfel: citeşte textul în ansamblu o singură dată pentru a se familiariza cu el, îşi aduce aminte ce a mai zis profesoara în timpul orei de curs şi cum a efectuat un experiment în laboratorul de fizică. Dacă a fost atent la tot ce s-a întâmplat, poate să memoreze cu uşurinţă teoria, aici intervenind memoria, atenţia şi percepţia. Pe de altă parte, dacă nu s-a efectuat un anume experiment pentru o anumită teoremă, elevul îşi imaginează  unul în mintea sa şi începe să se gândească la punerea în aplicaţie a teoremei. Toate acestea îl vor  ajuta pe elev să memoreze mai uşor lecţia şi să fie învăţată bine numai pregătită pentru ca el să obţină o notă mare a doua zi.

Un alt exemplu de interrelaţionare a acestor procese psihice poate fi următorul: se citeşte textul având îndreptată toată atenţia către foi, se memorează textul pe fragmente, cu jutorul imaginaţiei se construiesc imagini în minte, pe baza percepţiilor vizuale, auditive, tactile, olfactive, în funcţie de cunoştinţele anterioare pe care le-a conservat elevul cu ajutorul memoriei, iar apoi se gândeşte dacă ceea ce a citit se poate aplica în viaţa de zi cu zi.

Conform exemplelor aduse mai sus, se poate observa cu exactitate că memoria, gândirea percepţia,imaginaţia şi atenţia se află în raporturi strânse întotdeauna în orice activitate zilnică a unei persoane.

Cum se explică faptul că unii copii supradotaţi (care ulterior ajung celebri în diferite  domenii), nu strălucesc la învăţătură?

În zilele noastre, toţi copiii merg la şcoală încă de la vârsta de 6-7 ani. Unii dintre ei sunt dornici de a învăţa lucruri noi şi de a cunoaşte lumea, iar alţii sunt  obligaţi de părinţi pentru că aceştia vor ce este mai bine pentru copiii lor.

Copiii sunt întotdeauna foarte receptivi la tot ce e nou şi modern. Astfel.ei învaţă cu plăcere ceea ce le stârneşte interesul. Însă cum la şcoală sunt foarte multe obiecte, există posibilitatea ca unii elevi să înveţe mai mult şi mai bine la un obiect care îi place, decât la celelalte. Interesul manifestat pentru materia respectivă dezvoltă în acelasi timp şi creativitatea copilului. Aceasta este în strânsă legătură cu imaginaţia deoarece pentru a putea crea ceva, este nevoie ca elevul să-şi imagineze anumite lucruri. Astfel, creativitatea dezvoltă inteligenţa copilului.

Un prim argument este acela că atunci când elevul vrea să-şi facă pe viitor, din pasiunea manifestată către o anumită materie, o carieră, el îşi propune încă de la vârstă fragedă să descopere cât mai multe şi este din ce în ce mai preocupat, astfel încât, la un moment dat, şcoala este un obstacol pentru ei şi consider că este mult mai bine să absenteze de la şcoală sau să nu înveţe foarte bine, timp în care îşi văd de pasiunea lor, cum ar fi de exemplu: muzica, desenul, sportul, informatica, educaţia antreprenorială, lectura unor cărţi, compunerea unor poezii etc.

Un al doilea argument poate fi adus în cazul copiilor supradotaţi cărora nu le place să înveţe prea mult fie că nu vor sau au impresia că ei ştiu deja totul sau părinţii lor sunt plecati în ţări străine pentru a-i ajuta pe copiii lor, însă ei se simt liberi, având alte preocupări, nicidecum şcoala. Aceştia trec prin multe peripeţii în şcoală, cum ar fi luarea notelor mici, absentarea de la orele de curs, corigenţa şi chiar  repetenţie în unele cazuri. Însă când se maturizează îşi dau seama că au greşit, urmează studii superioare, trec cu uşurinţă peste anii aceia deoarece sigur şi-au ales un domeniu care le place şi se descurcă foarte bine, ulterior ajung celebri în diferite domenii.

În opinia mea, nimeni nu are dreptul să-i oblige pe aceşti copii, cu o capacitate intelectuală foarte bine dezvoltată pe un anumit domeniu, să strălucească la învăţătură, deoarece mai apoi pot sa se îmbolnăvească fiind suprasolicitaţi. În urma  argumentelor aduse mai sus, se poate observa cum unii copii supradotaţi, care ulterior ajung celebri în anumite domenii, nu strălucesc la învăţătură.