“Care este deosebirea dintre caracter și
temperament?”
Încă de la
început, putem spune că pentru a putea face deosebirea între cele două
trăsături ale personalității, și anume caracterul, respectiv temperamentul,
putem afirma că fiecare persoană are un caracter propriu și un temperament propriu, în funcție
de viața socială sau psihică a fiecăreia.
Când vorbim
despre deosebirea dintre caracter și temperament,putem face referire la
diferența specifică dintre structurile procesuale, dintre notele lor
caracteristice și diferențiale cu angajările lor esențiale în procesele stabile
de reflectare. Putem de asemenea să luam în considerare locul pe care îl
ocupă condițiile interne și externe în
structurarea și expresiile atât ale temperamentului, cât și ale caracterului.
Un prim argument
că temperamentul nu e totuna cu caracterul, este
faptul că temperamentul fiecărei persoane este
innăscut, pe când caracterul fiecărui individ este
dobândit pe parcursul vieții sale. Temperamentul poate fi moștenit de la ambii
părinți, în funcție de temperamentul fiecăruia, însă caracterul ni-l dobândim
în funcție de împrejurările din viața noastră. Caracterul are un conținut
socio-uman esențial și specific fiecărui individ, marcând totodată și tipul
social al individului, pe când temperamentul are un conținut predominant
psiho-funcțional, mai bine spus, bio-psihologic.
Al
doilea argument este cel legat de relația dintre caracter
și personalitate, respectiv temperament și personalitate. Se poate afirma că temperamentul
influențează personalitatea prin intermediul operațiunilor psihice, pe când
caracterul aparține laturii rațional-atitudinale a personalității, adică felul
în care gândim și acționăm asupra unor lucruri, cu o anumită atitudine, ține de
caracterul nostru. Temperamentul face
parte din viața noastră psihică, reprezentând o expresie a activității nervoase
superioare. Factorii care contribuie la reprezentările noastre psihice sunt
senzațiile, trăirile și durata lor, și emoțiile. Acestea sunt caracteristicile
afective ce însoțesc temperamentul fiecărui individ. Parafrazându-l pe Hegel, un renumit psiholog, caracterul rămâne ceva care
distinge pe oameni întotdeauna. În caracter se regăsesc voința și energia, cu
ajutorul cărora omul iși urmărește și duce la îndeplinire anumite scopuri și
interese în viață.
În concluzie,
aduc câteva citate referitoare la caracter și temperament:
„Caracterul îi dă omului libertatea interioară.”(Titu
Liviu Maiorescu)
„Suma principiilor viitoare de acțiune alcătuiește
caracterul.”(Titu Liviu Maiorescu)
„Numești caracter un om frumos sufletește, care știi
sigur, de pildă,că nu-și va călca cuvântul dat,ori nu va face nimic care să fie
în afara previziunilor celei mai stricte etici.”(G. Călinescu)
„Numai suferința schimbă pe om. Toate celelalte
experiențe și fenomene nu reușesc să modifice esențial temperamentul cuiva sau să-i adâncească
anumite dispoziții până la a-l transforma
integral.”(Emil Cioran)
În ce condiții
repetarea unui material este eficientă pentru învățare?
Prin învățare se înțelege activitatea efectuată în
scopul însușirii anumitor cunoștințe,al formării anumitor deprinderi, sau al
dezvoltării capacității intelectuale. În mediul social, învățarea presupune
dobândire de experiență și modificarea comportamentului social. Baza
activității de învățare o constituie memoria, proces psihic de întipărire și
stocarea informației, de reactualizare
și reproducerea acesteia în mod selectiv.
Alături de motivație, necesitatea cunoașterii
efectelor învățării, memorarea logică, voința de a învăța, de a reține
informațiile, este foarte importantă și repetarea cunoștințelor conservate în
memorie,în vederea asigurării unei memorări ușoare și temeinice.
Așadar, degeaba avem motivație și dorința de a
învăța dacă nu efectuăm și repetări ale materialelor pe care dorim să le reținem
conform vechiului proverb: „ Repetiția e mama învățăturii.” Însă nu orice fel
de repetare dă rezultate bune. Repetiția poate fi organizată diferit, în funcție
de capacitatea intelectuală a individului, dar și în funcție de materialul pe
care îl are de învățat.
Un prim exemplu de repetare îl putem aplica încă de
la începutul lecturării, îmbinând-o cu încercări de reproducere a textului.
Astfel, toată atenția este îndreptată doar către lectură, deoarece putem citi
de câte ori dorim, dacă ne gândim în altă parte, degeaba pierdem timpul,
fiindcă textul se poate să nu fie memorat suficient.
Dupa ce am terminat de memorat textul, putem de
asemenea în funcție de cantitatea și dificultatea materialului, să aplicăm o repetiție
globală sau pe fragmente.
Dacă textul este
unul scurt și usor de înțeles, este recomandată repetarea globală. Însă, atunci
când este vorba de un volum mai mare de informații și dificil de înțeles, cea
mai eficientă este o repetare mixtă, ce constă în repetarea mai intâi pe
fragmente, urmată de cea globală.
Este important
și numărul repetițiilor. Nu trebuie exagerate deoarece pot conduce la saturație,
eventual uitarea materialului. Între două repetiții succesive trebuie să se facă
câte o pauză, recomandabil între 5 minute și 24 de ore, în funcție de
cantitatea materialului.
Care sunt
raporturile dintre memorie şi celelalte procese psihice( percepţie, imaginaţie,
gândire, atenţie)?
După cum ştim deja învăţarea presupune voinţă,
motivaţie,afectivitate însă impune şi anumite condiţii interne, reprezentate de
procese şi activităţi psihice, precum: memoria, gândirea, percepţia, imaginaţia
şi nu în ultimul rând, atenţia.
Memoria este procesul psihic fundamental ce face
posibilă fixarea, conservarea, recunoaşterea şi reproducerea celorlalte
fenomene psihice subordonate ei. Gândirea reprezintă procesul psihosocial de
reconstituire a ceea ce este unitar, de formare a conceptelor şi structurilor
operaţionale, de înţelegere a realitătii şi adaptare prin rezolvare de probleme.
Materialul necesar reprezentărilor memoriei şi gândirii este oferit cu ajutorul
percepţiei,fie ea vizuală sau auditivă sau tactilă. Imaginaţia este procesul de
construcţie a unor imagini sau idei noi, recombinând experienţele anterioare.
Atenţia presupune orientarea şi concentrarea activităţii psihice cognitive asupra
unor fenomene sau întâmplări. Aceste procese nu acţionează niciodată separate,ci
sunt în strânsă legătură în viaţa de zi cu zi.
Aşadar, aduc spre exmplificare,cazul concret când un
elev învaţă o lecţie la fizică pentru a doua zi la şcoală. Elevul se află în
camera sa, cu caietul şi cartea în faţa sa şi încearcă să înveţe lecţia,
procedând astfel: citeşte textul în ansamblu o singură dată pentru a se familiariza
cu el, îşi aduce aminte ce a mai zis profesoara în timpul orei de curs şi cum a
efectuat un experiment în laboratorul de fizică. Dacă a fost atent la tot ce
s-a întâmplat, poate să memoreze cu uşurinţă teoria, aici intervenind memoria,
atenţia şi percepţia. Pe de altă parte, dacă nu s-a efectuat un anume
experiment pentru o anumită teoremă, elevul îşi imaginează unul în mintea sa şi începe să se gândească la
punerea în aplicaţie a teoremei. Toate acestea îl vor ajuta pe elev să memoreze mai uşor lecţia şi să
fie învăţată bine numai pregătită pentru ca el să obţină o notă mare a doua zi.
Un alt exemplu de interrelaţionare a
acestor procese psihice poate fi următorul: se citeşte textul având îndreptată toată atenţia
către foi, se memorează textul pe fragmente, cu jutorul imaginaţiei se construiesc
imagini în minte, pe baza percepţiilor vizuale, auditive, tactile, olfactive,
în funcţie de cunoştinţele anterioare pe care le-a conservat elevul cu ajutorul
memoriei, iar apoi se gândeşte dacă ceea ce a citit se poate aplica în viaţa de
zi cu zi.
Conform exemplelor aduse mai sus, se poate observa cu
exactitate că memoria, gândirea percepţia,imaginaţia şi atenţia se află în
raporturi strânse întotdeauna în orice activitate zilnică a unei persoane.
Cum se explică faptul că unii copii supradotaţi (care
ulterior ajung celebri în diferite
domenii), nu strălucesc la învăţătură?
În zilele noastre, toţi copiii merg la şcoală încă de
la vârsta de 6-7 ani. Unii dintre ei sunt dornici de a învăţa lucruri noi şi de
a cunoaşte lumea, iar alţii sunt obligaţi
de părinţi pentru că aceştia vor ce este mai bine
pentru copiii lor.
Copiii sunt întotdeauna foarte receptivi la tot ce e
nou şi modern. Astfel.ei învaţă cu plăcere ceea ce le stârneşte interesul. Însă
cum la şcoală sunt foarte multe obiecte, există posibilitatea ca unii elevi să
înveţe mai mult şi mai bine la un obiect care îi place, decât la celelalte.
Interesul manifestat pentru materia respectivă dezvoltă în acelasi timp şi
creativitatea copilului. Aceasta este
în strânsă legătură cu imaginaţia deoarece pentru a putea crea ceva, este nevoie ca elevul să-şi imagineze anumite lucruri.
Astfel, creativitatea dezvoltă inteligenţa copilului.
Un prim argument este acela că atunci când elevul vrea
să-şi facă pe viitor, din pasiunea manifestată către o anumită materie, o
carieră, el îşi propune încă de la vârstă fragedă să descopere cât mai multe şi
este din ce în ce mai preocupat, astfel încât, la un moment dat, şcoala este un
obstacol pentru ei şi consider că este mult mai bine să absenteze de la şcoală sau
să nu înveţe foarte bine, timp în care îşi văd de pasiunea lor, cum ar fi de
exemplu: muzica, desenul, sportul, informatica, educaţia antreprenorială,
lectura unor cărţi, compunerea unor poezii etc.
Un al doilea argument poate fi adus în cazul copiilor
supradotaţi cărora nu le place să înveţe prea mult fie că nu vor sau au impresia
că ei ştiu deja totul sau părinţii lor sunt plecati în ţări străine pentru a-i
ajuta pe copiii lor, însă ei se simt liberi, având alte preocupări, nicidecum şcoala.
Aceştia trec prin multe peripeţii în şcoală, cum ar fi luarea notelor mici,
absentarea de la orele de curs, corigenţa şi chiar repetenţie în unele cazuri. Însă când se
maturizează îşi dau seama că au greşit, urmează studii superioare, trec cu uşurinţă
peste anii aceia deoarece sigur şi-au ales un domeniu care le place şi se
descurcă foarte bine, ulterior ajung celebri în diferite domenii.
În opinia mea, nimeni nu are dreptul să-i oblige pe aceşti
copii, cu o capacitate intelectuală foarte bine dezvoltată pe un anumit
domeniu, să strălucească la învăţătură, deoarece mai apoi pot sa se
îmbolnăvească fiind suprasolicitaţi. În urma
argumentelor aduse mai sus, se poate observa cum unii copii supradotaţi,
care ulterior ajung celebri în anumite domenii, nu strălucesc la învăţătură.
